Blog me silly

E frig. E groaznic de frig pe aici. Ca viteazul, la plecarea din Rromanica, am refuzat sa imi iau fularul. Dintr-o data sunt cuprins de remuscari pentru alegerea facuta. Din fericire locul unde lucrez este chiar peste drum de hotel, asa ca nu trebuie sa inghet mult. Nu trebuie sa stau in frig decat pana se aduna grupul sa ne apucam de treaba.
In grupul de lucru de aici sunt:
- 1 american;
- 2 finlandezi;
- 4 coreeni;
- 4 francezi;
- 1 pulete – adica io;
Dimineata avem micul dejun la hotel, moment in care ma strang cu americanul si cu finlandezii. Tipii sunt de treaba dar eu urasc momentele astea. De fiecare data cand ne strangem sa facem asa numitul “small talk”. Urasc chestia aia. Nu am fost niciodata bun la “small talk”. Despre ce pana mea sa vorbesc cu ei??!! Despre vreme??!! E frig!! Singurul lucru mai interesant de zis a fost ca in Finlanda sunt -30 grade, si in San Diego a plouat mult. Despre politica??!! Doamne fere, poate avem opinii in contradictoriu si ajungem sa dam cu scaunele unul in altul. Si asa ajungem la momente in care tacerea e asurzitoare. Stam, ne uitam unii la altii si nu spune nimeni nimic. In mod normal eu fiind individul galagios de regula din orice grup, as incepe sa povestesc ceva. Problema e ca ma agit de unul singur iar ei se uita la mine cu un zambet fals mimand cate un “Aha … hmmmm … yeap”. Parca nu au nici un fel de opinie despre nimic. Daca ai abordat un subiect dupa reactie nu ai cum sa iti dai seama daca sunt pro, contra sau jigniti.
Cel mai bine ma inteleg cu coreenii. Cred ca pentru mine ca roman, mi-a fost intotdeauna mult mai usor sa interactionez cu asiaticii. Fata lor chiar mimeaza cate ceva in momentul in care vorbesti cu ei, iar de regula sunt indivizi destul de deschisi. Singura problema e ca ajungi sa ai ochii alungiti datorita faptului ca te scremi sa intelegi ce spun. Dar nu e problema, asa te integrezi mai usor in grup.
Cu francezii evit de regula interactiunea. Ei au agenda lor personala cu problemele lor, si nu prea au chef de impartasit sentimentalisme.
Lucram la sediul unei firme frantuzesti care s-a ocupat sa ne ajute si cu cazarea. Tipii care s-au ocupat efectiv de organizare au fost foarte politicosi. Avem niste mici deserturi extraordinare aici in sala. Din cand in cad mai fac cate un drum la masa cu delicatese sa ma furisez cate un fursec. Apoi ma uit la burta mea care a crescut simtitor. Ma simt dintr-o data vinovat. Ma intristez. Bag fursecul in gura, si dintr-o data ma simt mai bine. Poate mai ramane un pic sentimentul de vinovatie, dar dupa 3 fursecuri ma obisnuiesc si cu ala.
Cand am ajuns in prima zi aici, ne-au dat un badge de securitate si ne-au bagat in sala in care trebuie sa lucram. Cel care s-a ocupat cu organizarea ne-a rugat un lucru: sa nu iesim prea mult pe coridor. Se pare ca prezenta persoanelor straine provoaca emotii celor care lucreaza in cladire si ii face sa se simta deranjati. Eu daca vad pe cineva nou la lucru ma uit ca la lup, sa imi dau seama cine e si ce face. Aici nici macar nu ii intereseaza. Important pentru ei este faptul ca persoana e straina si le invadeaza spatiul privat. Asa ca in mod politicos am fost invitati sa circulam pe un coridor auxiliar salii de lucru care e pustiu.
In mod normal ziua de lucru tine pana la ora 6, dar de fapt se lungeste pana la 7. Probabil s-ar sta si mai mult daca la ora 6:20, francezii din birou nu s-ar ridica in picioare, postandu-se la usa, si asteptand politicos sa ne ridicam si sa plecam ca sa inchida sala. Cand spun ca asteapta politicos, vreau sa spun faptul ca se uita la noi ca la urs pana ne ridicam. Pana la 7 ne adunam cu totii si se pleaca. Adevarul e nici eu nu prea am chef sa stau pana la ore tarziu pe aici.
Din fericire seara ies la plimbare, asa ca nu trebuie sa ma chinui sa gasesc subiecte de discutie cu cei de pe aici, pentru ca ma intalnesc cu romani si avem ce discuta.
Abia astept sa se termine saptamana asta.

6 Responses to “Small talk”