Blog me silly

Sunt în Tunisia şi pot sincer să spun că nu am avut aşa de mare succes în a-mi face prieteni toată viaţa mea. Peste tot pe unde mă plimb pe strada sunt un adevarat superstar. Vin către mine, îmi strâng mâna, mă întreabă de unde sunt în 7 limbi diferite şi sunt preocupaţi în permanenţă de bunăstarea mea.
Aici îşi au originile cei mai cunoscuţi designeri din lume. D&C, Adibas, Nikke, Reebook, Lacost şi alte nume grele ale industriei confecţiilor pălesc la calitatea mărfii de bazar vândută numai de experţii brandurilor locale. Aceşti experţi au adus marketingul bazat pe negociere la nivel de artă. Tot ce trebuie să faci pentru a le admira talentul este o plimbare prin fermecătoarele uliţe locale. Veţi admira pe ici pe colo hârtii, ziare vechi şi sticle goale, presărate pentru a întregi pitorescul tablou oferit de localnicii coloraţi ce se desfaşoară în faţa ochilor tăi.
În acest tablou mirific, se practică în permanenţă dansul sublim între comerciant şi fraier client. Culoarea pielii în aceste zone îţi alocă un rol anume în ecosistemul local: rolul unei pungi cu bani pe două picioare. Un dans de acest tip durează în mediu cam 10-20 de minute, indiferent de produsul sau cantitatea de produse achiziţionate de fraier client.
În continuare voi încerca să vă relatez cum arată o astfel de întâlnire între un set de turişti (io + nevasta) şi peisajul local.
Personajele principale, masculul alfa (adică io) şi companionul (adică soţia) parcurg aleile romantice presărate de chestii lucioase. Din metru in metru chipuri zâmbitoare şi excesiv de bronzate te salută cu cea mai mare bunăvoinţă prin strigătul de atragere: “Hallooo!!!!”. Acest sunet are sarcina de a fi adaptabil la cât mai multe naţii posibile.
Sarcina iniţială a masculului alfa, este de a-şi târâ companionul cât mai repede prin alaiul de oferte, pentru a se asigura că bugetul familiei nu va suferi excesiv în urma unei oarecare tentaţii. Evident acest lucru este o utopie, iar el nu are nici o putere să prevină ceea ce va urma, dar totuşi încearcă.
Când eşti la 20 de metri de ei, comercianţii intră într-o frenezie de saluturi, tentative de strâns mâna, de tras victimele de mână în magazine. Aceştia încearcă în permanenţă să ghicească provenienţa potentialului fraier client prin tentative multiple. Aparent figura mea denotă în primul rând apartenenţă rusească, apoi poloneză, cehă, maghiară, bulgară şi în ultimul rând engleză, franceză sau germană.
La un moment dat companionul cedează şi vede o bluzită care o încântă la nebunie. Din start instinctul comerciantului îl conduce la coruperea soţiei mele, considerând că aceasta este veriga slabă. În timp ce eu îi cer cu insistenţă preţul articolelor admirate, acesta prezintă din ce în ce mai multe articole şi ne asigură că preţul nu reprezintă nici o problemă:
“Suntem prieteni acuma, pentru prieteni facem preţ bun!!!”
La final soţia s-a hotărât la doua bluziţe, moment în care vânzătorul din generozitatea lui ne face o super-ofertă: 30 de dinari bucata. Un fleac, un chilipir. Totuşi m-am gandit că nu e o idee bună să le insult tradiţiile aşa că am venit cu o contra-ofertă rezonabilă pentru a menţine viu spiritul cultural al regiunii: 10 dinari pe amândouă.
A urmat o perioadă îndelungată de suferinţă, prin care comerciantul îmi face cunoscută situaţia lui precară de acasă, că are copii, multe guri de hrănit şi sunt inuman daca nu îi dau măcar 40 de dinari pe amândouă. Lovit în adâncul sufletului de povestea sa m-am hotarât să nu fiu o creatură fără inimă şi să îi ofer totuşi 15 dinari pe amândouă.
A urmat o perioadă de verificări medicale, prin care am fost acuzat de febră, probleme la sistemul nervos central şi sugestii de recuperare dacă nu dau măcar 30 de dinari pe preţioasele articole.
După o verificare a calităţii şi câteva tentative de plecare, l-am convins la ultima ofertă şi am bătut palma la 20. Dupa 20 de minute de travaliu, am achiziţionat mult doritele bluziţe şi am pornit spre ieşire. Dar spre nefericirea mea companionul a fost din nou prins de mirajul unui frumos şal. Preţul de pornire a fost de 20. După un tango de 10 minute în care comerciantul i-a recomandat soţiei mele să divorţeze şi să îşi găsească altul, aceasta mi-a întrerupt dansul şi am rămas cu un şal achiziţionat la 10 dinari. Pretextul întreruperii a fost:
“Lasă aşa, că sunt şi ei amărâţi!!”
După un asemenea tango al preţurilor am pornit extenuat spre autocar. Înainte de a ajunge însă în securitatea oferită de autocarul turiştilor, soţia mea a fost atrasă de alte lucruri lucitoare şi m-am văzut pus in situaţia de a aştepta. Fiind singur şi fără apărare, un alt practicant al tarabelor a pornit spre mine pentru a-mi oferi o super-ofertă la şalurile sale: 45 dinari bucata. Neavând chef de alt dans i-am explicat că tocmai am cumparat două la 10, şi i l-am arătat pe cel luat anterior. În acest moment baiatul acceptă oferta şi mă pune să le aleg.
Ajuns la autocar, mă pun împreună cu soţia să observăm cele 3 şaluri cumpărate. Le studiem amănuţit: aveau aceiaşi mărime, acelaşi material şi acelaşi producător. Singurul lucru care era diferit era culoarea. În acest moment mă aplec spre soţie şi îi şoptesc la ureche:
“Ăla scump îl ţii tu, pe celelalte două le dăm cadou!!”

4 Responses to “My friend, I make good price”