Blog me silly

Vineri dimineaţa. Casc un ochi. Noul meu telefon e aşa de deştept că uneori mă enervează. Am setat alarma pe “smart” şi “morning”, aşa că în opinia lui scoate o muzicuţă care are mai mult rolul de a mă adormi decât de a mă trezi. Mă întorc pe partea cealaltă şi mai dorm 10 minute, cu promisiunea solemnă că o să ajustez într-una din zilele următoare şi alarma respectivă.
Am dormit 20 de minute. Soţia era deja pregătită de plecare. Mă ridic şi eu, mă aranjez rapid şi pornim spre maşină.
Coborâm în faţa blocului şi ne îndreptăm spre maşină. Ne oprim brusc. În locul unde aseară stătea liniştită maşina mea, acuma era spaţiu liber. Am parcat-o aliniată cu celelalte maşini, începând cu trecerea de pietoni, fără să mă aşez pe trecere. Nu de alta dar dacă incomodez traficul pietonal sigur mă trezesc cu ea zgâriată şi în plus, nu îmi place să deranjez pe nimeni.
Încep să mă învârt ca bezmetecul căutând maşina şi întrebându-mă dacă chiar aici am parcat-o. Un bătrânel lângă trecerea de pietoni mă vede şi într-un gest de milă îmi lămureşte dilema:
“Domnu’, dacă cumva căutaţi maşina care era acolo, să ştiţi că vi-au ridicat-o unii şi au plecat acuma două minute”.
Primul instinct: panica. Ce fac??!! Mi-au luat-o!! Unde au dus-o??!! Fug repede la bancomat şi îmi scot tot ce a mai ramas pe el, inclusiv rămaşiţele din descoperirea de card. Sunt conştient că nu o să fie ieftin să îmi recuperez febleţea.
Alerg pe partea cealată a drumului unde stăteau la rând taximetriştii. Alerg la primul, deschid usa şi îl întreb repede:
“Domnu’, ştiţi cumva unde duc ăştia maşinile ridicate??!!”
Taximetristul dă din umeri şi mă ignoră.
Trec la următorul. Imediat ce deschid uşa taximetristul mă fixeaza cu un zâmbet şi mă întreabă:
“Erai cu Hyundai-ul sau cu Audi-ul?!”
“Am eu fată de Audi?!”, răspund eu zâmbind.
“Hai urcă, ţi-au dus-o în spate pe la CET, te duc eu!!”
Mă urc în maşină şi trec în etapa a doua: furia. Încep să mă gândesc extrem: îi omor, îi nenorocesc, să vezi ce mă cert cu ei. Doar nu blocam pe nimeni, nenorociţii. Le dau foc noaptea la maşinile de tractări, le tai cauciucurile.
Pe drum îmi sună telefonul. E de la service de la Casa Auto, unde îmi fac eu reviziile.
“Bună ziua, sunt cutărescu de la service!! Am vrut să vă anunţ, ştiţi că v-au ridicat maşina?! Acuma au trecut pe lângă noi!!”
Am ramas cel puţin surprins. Se pare că am produs o adevărată impresie în service, de m-au ţinut minte.
Am revenit la gândurile mele de răzbunare. O să le fac scandal, o să urlu, o să dau cu pumni în pereţi, o să mă întind pe jos şi o să plâng ca un copil în supermarket, oricum, o să le fac ceva îngrozitor.
Ajung la destinaţie. Ies furtunos din taxi, mă îndrept spre clădirea cu birourile şi deschid uşa brusc. Înăuntru o atmosferă de înmormântare. Linişte deplină, şi numai oameni cu chipuri suferinde. Închid uşa uşor să nu deranjez morţii. Mă deplasez uşurel spre ghişeu şi cu voce uşoară ca să nu îmi fac simţită prezenţa o întreb pe casieră:
“Nu vă supăraţi, mai înainte a ajuns şi maşina mea aici! E Hyundai-ul ăla albastru. Ce trebuie să fac ca să o recuperez?!”
Doamna foarte cumsecade îmi spune că trebuie să vorbesc cu domnişoara blondă care e în spate. In acelasi timp o informează pe domnişoara blondă că am sosit.
Mă gândesc în sinea mea că e simplu. E mai tânără, e femeie, o fac din vorbe fără probleme. Se ridică domnişoara cu procesul verbal pe care tocmai îl completase şi vine spre mine. Mă uit în ochi ei şi o întreb:
“Nu vă supăraţi, de ce mi-aţi ridicat maşina?!”
În momentul acela izbucneşte domnişoara şi îmi dă de înţeles că nu e bine să îţi subestimezi adversarul luându-te după figură.
“Cum de ce??!! Ia spune care sunt obligaţiile tale??!! De ce ai parcat la mai puţin de 25 de metri de trecerea de pietoni??!! Ia spune, ai ceva de comentat la procesul verbal??!!”
Mi s-au inmuiat picioarele. Am îndreptat privirea în jos şi am răspuns:
“Dar nu am stat mai mult de 5 minute!”
Fiica diavolului ia pixul imediat şi scrie pe procesul verbal ce am zis, după care face stânga împrejur îmi dă restul de acte şi mă expediază spunând că trebuie să-mi plătesc întâi amenda şi apoi eliberarea maşinii.
Stau ca Bulă confuz şi nu mai ştiu ce să fac. Casiera îmi spune că nu pot plăti amenda acolo, ci trebuie să merg la poştă. Încep să fac spume. Eu nu mai am cu ce să mă întorc în oraş. Mă mai învârt un pic şi până la urmă casiera îmi ia banii şi îmi dă voie să plec cu maşina. Mă taxeaza cu 575 de lei cu zâmbetul pe buze, iar eu mă scotocesc şi scot banii la limită.
Etapa a 3-a acceptarea. În maşină în drum spre oraş încep să mă consolez cu idea. Asta e, se mai întamplă, ce sa faci. La un moment dat în viaţă tot păţeşti aşa ceva!! Mă duc la Poştă plătesc resemnat amenda şi apoi mă întorc la lucru.
Seara soţia mă mută în etapa a 4-a: răzbunarea. Acuma planuiesc tacticos să depun o plângere să îmi recuperez banii de la poliţie. Am mai avut rezultate cu plângerea la poliţie. Hmmm … la cum mă stiu eu pe mine, cred că am mai multe şanse să mă antrenez să câştig un turneu de şah. Momentan cred că o să încep prin rezolvarea problemei cu alarma de la telefon.

8 Responses to “Răzbunătorul”